miercuri, 25 aprilie 2012

Scoateti antenele si de pe cablu

De câteva zile m-a lăsat timpul și muza prin urmare mi-am cam luat liber de pe blog. In schimb am urmărit si încă urmăresc scandalul lunii - RCS vs Intact. Dupa câteva articole de pe Hotnews și de pe alte site-uri de știri, am încercat sa deschid și tv-ul sa analizez situația direct de la sursa. Ca de obicei am închis după primele 5 minute, pentru ca , atunci când deschid una din Antene simt cum  mi se încețoșează judecata și îmi este insultata inteligenta în direct.
Am cautat si găsit totuși un articol-rezumat pe blogul lui Alex Mihăileanu in care explica cat mai concis în ce consta toată bazaconia asta de scandal. Prin urmare, în spatele luptelor pentru "dreptul la informare a poporului" nu e decât o lăcomie fără de margini a celor ce dețin Intact-ul cu toate antenele din dotare. Bani, cat mai multi bani, de la RCS, UPC și Romtelecom.
Cel mai mult ma amuza o declarație din partea CEO Intact, pe care ca sa o pricepi cum trebuie nu trebuie sa fii mare inteligent și anume:
"RCS vrea sa obțină un acord gratuit de la Intact, sa folosească sutele de milioane de euro pe care le încasează în fiecare an și sa le plătească acestor stații(e vorba de alte posturi care nu sunt libere la retransmisie), din care marea majoritate nici nu au vreun angajat în România."- sursa Hotnews.
Altfel spus, Intact acuza RCS , ca acesta face ce vrea cu banii sai  care ii încasează, fără sa se împartă și cu ei. Deci, prea tare fraza asta. Si mai sunt câteva care suna mai stupid decât o cearta intre candidații la primărie:
"Atitudinea RCS&RDS si modul in care isi desfasoara aceste actiuni comerciale sunt facute impotriva telespectatorilor."( sursa Hotnews) - m-a dat pe spate - par sa nu aibă nici un argument solid și vin cu șantaje din astea emoționale de doi lei.

Din partea mea, sa scoată tot ce are în denumire "Antena" și de pe cablu, ca ma împiedic de ele când caut vre-un post. Daca au pachet de servicii fără Antene, îl iau pe ala chiar dacă e la același preț. Sper sa profite celelalte televiziuni de moment sa mai dea la știri niște aspecte legate de activitatea reala a antenelor, ca sa vadă si cei de la tara ca nu tot ce înseamnă Ponta/Antonescu e bun iar restul e rău.

miercuri, 18 aprilie 2012

Eu si Dumnezeu (II)

Despre Paști
S-a încheiat și marele tam-tam creștinesc numit Paști. Mai este o bucata săptămâna viitoare când e Paștele blajinilor. Sau a celor morți. Probabil cei morți sunt mai blajini decât cei vii, de aici și nomenclatura. In fond toată acesta sărbătoare nu e decât un motiv de a manca și a bea pana ne dam de-a dura. Cat despre aspectul religios, acesta demult și-a pierdut din farmec și valoare. Cu un "Hristos a înviat" abia îngânat în cele trei zile de sărbătoare, ne bucuram mai mult ca avem liber de la job decât de faptul ca Hristos a înviat. Dacă o fi înviat!

Despre Povești
Omul are nevoie de povești, povești în care binele triumfa asupra răului iar cei vinovați sunt pedepsiți. Pentru că realitatea nu este chiar atât de roz încât sa respecte criteriile de mai sus, oamenii au inventat poveștile. Cât sunt mici, merg poveștile cu zâne. Pentru adulți trebuie ceva mai complex. Ceva ce să dăinuie de secole, care să păstreze misterul vremilor în care a apărut. Aceasta este Biblia - povestea poveștilor. Probabil singura poveste în care un adult poate să creadă. De ce să credem în Dumnezeu și să nu credem în zâna cea buna din povestea cu Cenușăreasa?
In același mod as putea afirma ca străbunica străbunicii mele de fapt a fost Cenușăreasa, iar nașa ei într-adevăr a fost zâna cea bună. Această zâna trăiește și acum, ii iubește doar pe cei muncitori și harnici, doar că ni se mai arată așa din când în când doar unor membri ai familiei noastre când aceștia sunt în momente de cumpăna. Cele două povesti au foarte multe în comun: au personaje supranaturale, nu au un autor sigur care să aibă credibilitate, nu sunt atestate istoric, au fost scrise mult mai târziu decât a avut loc evenimentul, conține elemente de bine și rău cu binele triumfător într-un final. Nu contează că s-a terminat cu "și au trăit pana la adânci bătrânețe" sau cu "Hristos a înviat".

Și iarăși despre Povești
Povestea cu Hristos totuși a adus ceva ce povestea cu Cenușăreasa nu ar fi făcut-o niciodată: tradițiile. De la colinde pană la "Hristos a Înviat", de la ritualurile legate de naștere și nuntă pană la cele legate de moarte. Pană și pe păgânul mărțișor l-a convertit la creștinism. Totul a fost îmbibat în creștinism, aproape pana la refuz. Nici poveștile copilăriei nu au scapăt: cate din ele nu o au cel puțin pe "Sfânta Vineri"? Dar nici una din ele nu a atins apogeul poveștii cu Hristos, iar motivul acesteia este ingredientul de baza: viata veșnică.

luni, 9 aprilie 2012

Copil din dorinta, nu din obligatie

Deja de atât timp se face atât tam-tam pe acest proiect de lege încât am hotărât sa arunc un ochi si eu peste el sa vad ce zice și de ce atâtea femei striga ca a lor corp nu este proprietatea statului și alte lozinci în genul acesta.
http://healthkut.com/blog/wp-content/uploads/2010/01/AbortionP1-225x300.gif

 La prima vedere, legea nu pare sa fie atât de rea: te duci frumos la medic, ala te trimite la un psihoterapeut unde te mai întreabă odată ala dacă ești sigura ce vrei sa faci, ii zici cu "da", dai cu subsemnata și ai plecat la medic cu adeverința de consiliere. Pan aici toate bune și frumoase, aproape "europenește". Mai puțin câteva aspecte:
 - încălcarea dreptului la intimitate (pe lângă medic mai trebuie sa știe și gloata de psihologi care ii treaba cu sex-ul care îl practici tu);
- influențarea și manipularea deciziilor proprii: și asa ca te hotărăști cu greu că vrei să faci acest lucru, mai vine și o tanti cu diplomă de Spiru' să te întrebe de încă zece ori dacă ești sigură);
 - toți știm cum se face medicina în România, prin urmare mai nou, trebuie sa pregătești și aportul pentru psiholog ;
- femeia este supusa unui stres inutil, pe lângă cel care deja îl experimentează.
Legea asta, ca și multe altele gândite peste noapte , la fel de inutile și aberante, nu ne ajuta deloc. După aplicarea ei , poate va scădea numărul avorturilor, în schimb cu siguranța va creste numărul de copii în familiile și asa sărace, va creste numărul de copii în orfelinate, va creste numărul de copii abandonați pe strada sau și mai rău va creste numărul de pruncucideri...și desigur o noua generație de decreței.
Eu nu susțin că programul de consiliere e rău, e bun, dar aplicat unde trebuie: în scoli le-ar prinde mai bine o consiliere pe tema cum ar trebui sa ai un contact sexual safe decât sa vina popa și să predice abstinenta (atât timp cat nici ei nu se pot abține).
Problema demografica (cică asta ar sta la baza legii inventate) nu se rezolva crescând o droaie de copii în condiții mizerabile, fără scoli, spitale și locuri de munca pentru părinți, ci prin îmbunătățirea calității vieții cetățeanului de rand, pe care autoritățile îl sugruma din ce în ce mai mult cu taxe și impozite și plozi nedoriți

miercuri, 4 aprilie 2012

Interviu Alternosfera

Vă povesteam într-un post anterior despre concertul Alternosfera la care am fost într-un club din Iasi, concert ce făcea parte din turneul de promovare a noului album "Virgula". Zilele acestea am reușit sa obțin ceva ce de mult timp încerc: un interviu cu soliștii de la Alternosfera. Dar înainte de toate , sa va prezint unele detalii despre formație.
Alternoasfera este formata din:
Marcel Bostan voce, clape
Marin Nicoară chitară, clape
Sergiu Aladin chitară, clape
Vicosh bass
Eugen Berdea tobe

Alternosfera a fost fondata în 1998, sunt din Republica Moldova, iar primul album "Orasul 511" a fost lansat în 2005. Mai multe informații găsiți pe site-ul oficial: www.alternosfera.com


Ce detalii tehnice ne puteţi spune despre „Virgula”, câte piese conţine? Aţi lansat deja albumul în vânzare? Unde se poate procura?

marți, 3 aprilie 2012

Meserie de cerșetor

Sunt peste tot, oameni ai străzii. Cei ce au avut nenorocul de a se naște în familii nevoiașe, sau care au fost ruinați din ambiție proprie. Nu e cazul sa ii judecam ca nu știm cum au ajuns acolo, iar dacă poți sa ii ajuți cumva o faci - nu pentru ca neapărat iți vei șlefui calea spre rai (LOL), ci pentru ca ai o conștiință și o rațiune care iți spune ca e bine sa îți ajuți semenii nevoiași. Din păcate de multe ori, în spatele nenorociților de la colțul străzilor stau adevărate bande de mafioți care fac o avere enorma din aceasta afacere. Eu m-am învățat minte și nu mai dau cerșetorilor nici un ban de când am văzut cum o bătrânică este ridicata de la postul de zi cu zi de un individ. In schimb m-a păcalit destul de ușor o femeie care se milogea sa o ajut pe ea si încă o individa, cu un bilet de autobuz ca sa ajungă la urgențe. Nici faptul ca tipele se îndreptau într-o direcție opusa celei ce ducea spre stația de autobuz, nici faptul ca biletele trebuiau cumpărate de la chioșcuri, care iarăși, nu erau prin zona nu mi-au dat de bănuit ca impostoarele profitau de cei ce ii întâlneau pentru a le cere ajutor. Pe principiu "Fa bine și nu cerceta" m-am ușurat de 5 lei cat ai zice peste(2 pachete de 200 de g de pernuțe VIVA!!!). Si toate astea, ca azi, când ieșeam de la servici (deci în aceeași zona) dau din nou peste plângăcioasa care ma ruga sa ii dau bani pentru un bilet, ghiciți pentru ce? Sa ajungă la urgențe!!! WTF woman? Aceeași placa? Deja aveam 2 lei în mana și socoteam dacă ii ajung de bilet, când mi-am dat seama ca ii cunosc fața și mi-am amintit de episodul trecut. I-am zis ca nu am, am lăsat-o bocind (sau jucând teatru) și am plecat totuși cu o urma de îndoiala în inima. Sunt sigura, ca sunt și cerșetori adevărați..cei care într-adevăr cerșesc pentru ca nu au alta soluție și pentru care și cei 10 bani care ii arunci cu nepăsare înseamna mult. Dar din păcate nu poți deosebi și fie cazi prada unei scamatorii de genul acestea, fie pleci cu remușcarea de a fi refuzat un nevoiaș.