"Afinitate". Un termen mult prea general pentru a exprima cat mai fidel gradul de potrivire intre doi indivizi. Sa spui ca nu exista dragoste e ca si cum ai spune ca nu exista ura, ori, ambele cuvinte sunt termeni ce exprima diferite nivele de afectiune dintre doua persoane. Ce e mai simplu sa afirmi: "resimt un nivel inalt/negativ de afectiune pentru tine" sau "te iubesc/te urasc"? Ne-am putea raporta la acest termen ca o caracteristica definita de fiecare individ aparte, pentru sine insusi, fiecare cu limitele lui, cu gradul lui de implicare. Sa punem atribute fixe ar fi o greseala, la fel cum a afirma ca exista sau nu exista dragoste e un nonsens. Desigur ca in cazul acesta exista riscul de a confunda sentimentele. Daca persoana pe care sustinem ca o iubim, nu ne ofera decat minimum de confort emotional... undeva la limita intre comoditate/obisnuita si sentimentul adevarat de dragoste? Unde ne situam in acest caz? Suntem suficient de puternici sa recunoastem si sa facem o schimbare? Putem cu adevarat sa evaluam situatia si sa fim corecti unul fata de celalalt, fara ca sa lasam frustrarea sa ne acapareze si sa ne macine pana la un disconfort spiritual? Pentru asta probabil avem poeziile, romanele, muzica, pictura si tot ce tine de arta si frumos pentru exprimarea pe alte cai decat verbal. La urma urmei totul se reduce la reactii chimice complexe....dar aici intram deja pe alt teritoriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu