vineri, 13 ianuarie 2012

Amintiri despre shioturi.

Toti cat am fost mici ne-am proiectat intenționat sau nu niște modele de ideal din cam tot ce ne înconjoară: job-ul ideal, mașina ideala, casa ideala, familia ideala etc, ferm convinși ca la varsta maturității va fi ceea ce vom face sau ce vom avea. Desigur, familia prezintă o sursa incontestabila de modele pentru cei mici , asa ca nici eu nu am făcut excepție, doar ca de unde am pornit si unde am ajuns e cale lunga plina de influențe externe. Am sa descriu pe cele ce au dus la job-ul actual, cu toate ca idealul meu inițial fusese cel de ... vînzător. :)
Bunica mea lucra vînzător la un magazin din satul in care locuia. Asa ca văzînd-o în fiecare zi exercitîndu-și conștiincioasa munca, aproape ca mi s-a înfiripat o dorința ca sa ii urmez calea, chiar eventual sa ii iau si locul la același magazin. Cel mai mult ma fascinau astea:

Habar nu am care e termenul corect pentru acest "calculator" dar chiar asta e : un soi de calculator pe care poți face operații elementare de adunare, scădere, chiar cu zecimale (pentru calculat bănuții), iar dacă aveai experienta si pricepere puteai sa faci si înmulțire (bunica mea cel puțin putea). Obiectul fascinației mele m-a dominat ceva timp: cînd o vedeam pe bunica ca se pregătea sa scrie rapoartele pentru marfa si scotea "shiotorili" (asa le zicea ea) eram prezenta si o urmăream pana isi termina treaba ca după aia sa le iau si sa o imit cat mai fidel. In realitate ii scoteam din minți pe toți cei din jur de la zgomotul produs de bilele de lemn pe care le plimbam dintr-un capăt in celalalt al suportului pe care erau fixate. Dupa clasa I , cînd deja îmi asumasem destul de bine tabla adunării, am învățat sa calculez cu ajutorul instrumentului de mai sus.
Cam prin aceeași perioada, am avut ocazia sa ajung pe la mama pe la servici, unde am luat  cunoștință cu drăcăria asta:

   

sau ceva asemănător ca nu mai tin minte daca anume asa ceva era. Atuncea se începuse calvarul care suna cam asa: "Vreau si eu sa merg cu tine la servici!!!! " si apoi plînsete si bocite in toată regula, ca apoi sa ma trezesc cam într-o luna la bunica..de data asta cu tot cu bagaje. Dar soarta asa a făcut ca bunica-mea sa primească cadou o drăcărie asemănătoare...doar ca fără rola aia de hîrtie si fără posibilitatea de a exporta rezultatul pe ea...ce sa mai zic..o adevărată minune!!! Ce era la ea mai deosebit de calculatoarele de buzunar actuale made in China, e ca erau electronice, aveau cablu de alimentare (destul de lung cat sa te plimbi toata casa cu calculatorul ala) si mai si trebuia sa astepti dupa ce il porneai, vre-un minut pana sa se "încălzească". Dar nu conta... atat timp cat aveam ce sa butonez ca sa fac pe contabila. Apropo, nu mai voiam sa ma fac vanzatoare ci economist (termenul de contabil încă nu era folosit prin părțile celea). Apoi au apărut calculatoarele fără fir, pe baterii. Pana învățasem sa calculez in gînd, dispăruse pasiunea mea pentru acele gadget-uri primordiale.
Sa continui cu școala. Cat eram prin clasele primare si a cincea, in toată școala aia, era o sala de curs ce reprezenta un adevărat mister pentru mine: nu avea niciodată usa deschisa, si avea doua rînduri de usi din care una era ferecata. Profesorul era un bătrînel tot timpul gîrbovit si ciudatel, pe care copiii il poreclise Davuta si se cam temeau de el. Cand am ajuns intr-a șasea, am început sa studiem un nou obiect: tehnologia informației, iar la prima ora, Davuta ne-a facut "entry"-ul in misterioasa sala. Cam ce e in poza de jos, cam asa era si acolo: o sala dotata cu Korvet-uri - un fel de PC sovietic, destul de bunișor prin anii 80.

 
Primele ore eram înnebuniți... făceam dictando la propriu ca sa deprindem tastatul rapid. Nu știu exact ce configurație tehnica aveau, dar aveau o versiune de DOS ce rula pe el si un compilator de basic. Tot anul, mai puțin de ultima jumătate din ultimul semestru, am scris linii simple de cod, am desenat liniuțe si punctulețe, am desenat un ou, o coada de păun (tot din liniuțe si punctulețe), chiar învățasem instrucțiuni de baza: from, to, LINE(), go to, chiar si conditionalul if then eles, si iteratia for to, toate pana s-a stricat ceva in panoul principal si nu mai pornea nici un calculator. Dupa aia profesorul a trecut la lucruri serioase si voia cu tot dinadinsul sa ne învețe operatii in sistemul binar si transformări zecimal/ binar - operații pe care mintea mea de atunci refuza cu îndîrjire sa le înțeleagă.

Apoi peste vre-o 3 ani am intrat prima data in contact cu un PC asa cum il știe toată lumea..nu știu ce era...probabil un Celeron ceva, dar rula pe el win 95 iar solitaire-ul devenise o adevărata încercare pentru mine. Din momentul ala nu am mai vrut sa fiu economist.

4 comentarii:

  1. si uite cum din cauza Numaratorii tale stau eu de o ora sa joc Solitaire si FreeCell...si ma lasasem de vreo 10 ani :P

    RăspundețiȘtergere
  2. lasa shoturile astea dute la revolutie...

    RăspundețiȘtergere
  3. PC-ul are diskete. Are windows 95. Ma intreb, cine il mai are acum?

    RăspundețiȘtergere