Eu si Dumnezeu

  Parca si azi vad fata inmarmurita si expresia de  om surprins a bunicii mele:"Tu nu crezi, nu?"."Nu." "Nu stiu ce va fi cu voi. De unde te-ai luat asa. Te-am crescunt intr-un fel. Dar acum...nu inteleg ce e cu tine"

"Nu e nimic cu mine, pur si simplu am alte valori in viata decat tine. Alt crez."

  Asta a fost scurta conversatie cu bunica mea dupa ce si-a dat seama ca nu mai am scapare  si ca focul iadului vesnic imi asteapta sufletul. Cat am incercat sa ii explic de ce nu am urmat-o in calea ei religioasa, pe care atat s-a straduit sa ma aduca, degeaba. Atunci am relizat ca tot ce s-a cladit o viata de om : opinii , pareri si credinta nu e atat de usor de zdruncinat. Din punctul meu de vedere, existenta unei Divinitati e la fel de probabila ca si existenta unei lumi paralele. Doar ca moartea nu cred sa fie usa dintre aceste doua universuri. Ai murit, s-a terminat. As crede mai degraba in reincarnare..dar nu reincarnare sufletului...ci intr-o recompunere a materiei. Unii vor aduce in discutie probabil cazurile mistice, dovezi a divinitatii: fantome, suflete...ziceti-le cum vreti. Si aici mai am un episod cu aceasi bunica pe cand aveam eu vre-o 13 ani. Sotul ei i-a murit foarte tanar. Intr-o seara am vazut-o venind dintr-o camara, alba la fata si cu mana tinandu-se de inima. "Cred ca am vazut un om in camara, cred ca era Timofte." Curioasa pe atunci din cale afara, m-am dus si eu in camara...poate vad si eu o fantoma...dar am iesit dezamagita. Nu era nimeni. Jumatate de an mai tarziu, aud o alta versiune a intamplarii, de la o ruda, ceva mai ampla: "Mura (bunica mea) l-a vazut pe Timofte, adica sufletul lui, si i-a zis sa faca pomana si sa dea prosoape" (uau). Conform credintei crestine, bunicul meu duce lipsa de  prosoape acolo unde s-ar afla.

Inclinatia asta a omului de a crede in ceva, si anume ceva salvator dupa moarte, se datoreaza cel mai mult fricii de moarte cred.

  Totusi in numele religiei si a lui Dumnezeu s-au curmat atatea vieti de-a lungul timpului. Inchizitia, cruciade. Ce Dumnezeu bun si milostiv ar fi lasat sa se intample asa ceva?De ce trebuie sa mori  in chinuri groznice pe un rug, ca sa ai locul din rai asigurat?De ce sa ignoram viata in speranta ca dupa moarte vom primi ceva mai bun? Oare daca am sti ca avem aceasta sansa minunata de a trai, de a avea simturi si ratiune,am mai ignora viata?  Am mai curma vieti asa usor? Am mai face lucruri pripite si negandite care sa ne afecteze viata? Cred ca am pretui fiecare minut. Astazi cand stiinta ne da atatea raspunsuri oamenii merg inainte pe aceleasi principii contribuind la constructia miilor de lacase religioase , ca sa aiba oamenii lenesi, deveniti slujitori a lui Dumnezeu  un venit, si nu vad locul unde intradevar e nevoie de ajutorul lor.

Nu pot sa ii inteleg pe oameni. Am prieteni care locuiesc in concubinaj si care, conform dogmelor crestine, ar trai in pacat. Dar ei nu cred ca acest lucru e pacat, in schimb merg in fiecare an, in postul pastelui sa se impartase. 

 Am citit undeva (James Tabor) ca impartasania, a inceput sa fie practicata undeva in secolul III DC si se trage dintr-o traditie romana sau iudeica veche prin care se sarbatorea inceputul primaverii (care coincidea cumva cu pastele crestinilor) si care presupunea consumul de vin si paine. Nu mai vreau sa aduc in discutie si lingura de impartasanie care ajunge in gura de la mosnegi pana la sugari. Iaks!

Desigur, undeva in dezvoltarea socitatii omenesti de azi religia a avut rolul ei. Multe principii pe care se bazeaza societatea atat cea religioasa cat si cea ateica isi au radacinele in dogma crestina. Multe din invataturile biblice stau ca fundament la baza civilizatiei actuale. Dar tot religia a fost cea care a stat in calea evolutiei stiintei si dezvoltarii tehnologice pe parcursul aproape a doua milenii. Daca grecul Aristarchus din Samos doar credea ca pamantul se invarte in jurul axei sale 24 de ore si in jurul soarelui timp de un an, Hypatia din Alexandria era pe cale sa o dovedeasca stiintific, cand crestinii au preluat practic conducerea imperiului roman si au aruncat Europa in negura necunoasterii iar pe Hypatia au omorat-o cu cruzime ca si pe multi alti "necredinciosi". A trebuit sa treaca mult timp si au trebuit sa moara multi oameni de stiinta pana a consimtit biserica natura adevarata a sistemului solar. Mai nou, ca sa nu cada prost, papa de la Roma a acceptat si idea ca ar fi posibila existenta vietii extraterestre. Eu cred ca doar a dat dovada de exces de zel. Biserica orcum cade prost in raport cu stiinta. Daca pana acum plasa momentul facerii undeva la 5000 de ani i.C...acu s-au intins la Big-Bang, sa fie siguri ca nu ii mai contrazice nimeni. Dar ce mai conteaza. Fiecare cu parerea lui. Nu mor eu de parerea papei, si nici el de a mea. Va continua.